Când vecinii nu îți suportă copiii | 9 sfaturi pentru oamenii zen

Îmi amintesc destul de bine de mine fără copii. Prea puține depindeau de alții în viața mea şi nimeni nu depindea de mine. Răspundeam doar pentru acțiunile mele şi atât. Vrei să faci un lucru, îl faci… nu vrei, nu-l faci. Cam aşa suna povestea mea. Cred că vă regăsiți în ea, nu? Ah, şi când era vorba de dormit şi de trezit, nici nu-mi închipuiam că aceste două lucruri total uzuale şi banale pot depinde de cineva vreodată.

Până când a sosit Eduard în viața noastră.

Acum, după aproape cinci ani de mămicie, nu mã mai deramjează trezirile foarte matinale pentru că nu mă încurcă (ba chiar îmi face bine) culcarea la ora opt. Dar vecinul nostru italian, solo şi pus pe chefuri în weekend, nu prea e de-acord cu noi. Vedeți voi, el locuieşte dub noi într-o casă veche de 130 de ani, a cărei podea tremură şi la cel mai suav pas de balerină, darămite la zbenguielile lui Robert care se crede dinozaur.

Omul a sperat că copiii noştri sunt invizibili şi eventual lipiți de canapea şi de televizor atunci când a închiriat apartamentul de la etajul doi. El îşi doreşte somn „do not disturb” până la 11 în weekend pentru că se culcă la patru, pentru că e single (deşi auzim şi noi când nu e), pentru că habar n-are cum se cresc copiii. Mi le-a spus el pe toate astea de mai multe ori, tremurând de frustrare la uşa noastră. Întotdeauna, la prânz.

Am tot încercat să domolesc diminețile de weekend, am tot explicat cum e cu mersul încet dar podeaua tot nu mă ascultă, tot vibrează la orice pas. Căci da, vecinul nu aude mare lucru dar e stresat de vibratia plafonului său. Aşa că omul m-a anunțat că e disperat şi că se mută, că nici dopurile din urechi nu-l ajută, că nici medicamentele de somn nu fac paşii copiilor mei să dispară din viața lui de om fără ataşamente.

Acum, că el tot nu înțelege română, stau aici şi cuget în scris la ideea asta de oameni ce nu suportă prezența copiilor, ce aleg hoteluri fără copii, locuințe fără copii, restaurante fără copii. Şi îi înțeleg până la un punct. Până la punctul în care devin kid-fobics şi sunt secați de empatie. Căci, spre mirarea şi ignoranța lor maximă, copiii sunt peste TOT, sunt cel mai NATURAL produs al planetei Terra şi au viață. Nu poți să îi pui la TV cinci ore ca să doarmă vecinul până la 11, nici să îi scoți în parc la opt dimineața pe ploaie, nici să îi obligi să doarmă sau să tacă.

Chiar nu poți. Nu te lasă inima şi conştiința deşi şi tu, ca părinte, te-ai trezi mai târziu în weekend.

Totuşi, ca să nu sufere nimeni, eu consider că e musai să reflectăm bine pe unde ne mutăm, pe unde ne cazăm, mâncăm, plimbăm. Nici noi, mamele şi tații, nu vrem să vedem/auzim oameni exasperați de copiii noştri gălăgioşi şi hiperactivi, aşa cum nici ei – oamenii liberi – nu vor să le fie distrus zenul.

Aşadar, câteva sfaturi din partea unei mame pentru oameni fără copii:

1. Mutați-vă la casă

2. Mutați-vă la ultimul etaj (în bloc)

3. Mutați-vă în clădiri noi, bine izolate

4. Evitați restaurantele kid şi family-friendly (see Facebook)

5. La restaurant, nu alegeți mese aproape de toalete

6. Alegeți hoteluri fără piscine de copii, tobogane etc.

7. Mutați-vă cât mai departe de şcoli, grădinițe, creşe, locuri de joacă

8. Nu intrați în restaurante cu scaune de copil la vedere

9. Faceți cumpărăturile seara

Sunt sigură că există mult mai multe tips and tricks dar vă las pe voi să le scrieți. Scopul este să ne simplificăm viețile.

Cu drag,