Ziua în care părinții pleacă împreună

Prin casă, peste tot, avem bagaje semi-pline şi haine frumos atârnate pe umeraşe. Vă amuzați pe cinste cu pantofii mei „de dans” (cum i-ați numit voi), o pereche de pantofi bej cu toc pe care am emoții mari să îi port. Nu prea mai ştiu să merg la înălțime.

Când tu, Eduard, ți-ai vârât picioruşele fragede în pantofii mei ascunşi sub dulap, m-a fulgerat direct în inimă o amintire veche de un sfert de secol. Acesta era jocul meu preferat. Pe când avea vârsta mea de acum, mamiei mele tare îi plăceau pantofii cu toc. Eu încercam pantofii şi mă imaginam mare. Mare, ca acum. Şi nu o dată le-am rupt tocurile.

De ceva vreme, vă tot povestesc că veți petrece două zile la bunici. Uneori, păreați confuzi, alteori trişti, câteodată entuziasmați. Probabil nu înțelegeți exact ce se va întâmpla. Ei bine, a sosit ziua. Vom împacheta păturica cu maşini, pe Panda, multă iubire şi ne vom îmbrățişa de mii de ori cu buza de jos tremurând şi un strop de tristețe în suflete.

E prima dată când noi, părinții voştri, plecăm împreună de lângă voi. Am mai plecat pe rând şi a fost mai simplu, mai cu încredere, mai cu puțină tristețe. Dar acum, mama şi tata zboară împreună (la propriu şi la figurat) pentru două zile. Deşi am avut de ales, îmi stă inima în gât când mă gândesc că veți dormi în alt pat, că veți fi nedumeriți atunci când ne vom lua „rămas-bun”.

Pe cum coborâm scările, Robert, tu laşi bărbia în piept şi începi să plângi fără lacrimi. Eşti entuziasmat dar simți că despărțirea se apropie. Mă tot mir la cât de strălucitoare e energia ce ne conectează pe noi doi. Ştiu că şi tu simți golul din stomacul meu, inima ce mise strânge când mă gândesc la nopți fără voi

Iată-ne în marele moment. Ştiu că sunteți în siguranță, iubiți, îngrijiți. Sunt convinsă că două zile trec fără să ne dăm seama. Ştiu că lacrimile sunt dovadă de iubire şi vă mulțunesc pentru fiecare gând de dor. Cu Robert lipit de pieptul meu, îl privesc pe Eduard jucându-se senin şi îmi dau seama că el a înțeles că iubirea e la fel de mare şi la distanță. Mă ridic de pe fotoliu cu greutate mare. Simt un conflict in mine – aş rămâne, aş lua copiii acasă şi, totuşi, am nevoie de o pauză.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s