Când te las plângând la creşă

Seara trecută, când ne pregăteam de culcare, ți-am reamintit că mâine revenim la creşă, unde prietenii te aşteaptă voioşi să vă bucurați de jucării interesante şi de grădina însorită şi verde.

M-ai privit direct în ochi când ți-am explicat că am încredere că eşti înțelegător, că ştii că te iubesc şi când nu sunt cu tine, că vin întotdeauna să te iau acasă. Irisul tău sclipitor mi-a săgetat adâncul sufletului şi ți-am simțit tristețea confuză.

În dimineața asta, te-ai trezit mofturos dar te-ai ïnveselit cu puțină budincă de ovăz cu afine şi banană. Când Eduard a plecat spre şcoală, m-am bucurat tare să te văd căutându-ți gentuța. Am cântat bucuroşi „Frère Jacques” pe drumul scurt şi călduț spre creşă, purtându-ți rucsacul hazliu cu mândrie.

Am intrat cu tine la joacă, aşa cum am făcut şi zilele trecute, apoi, ți-am reamintit că voi pleca pentru puțin timp iar apoi voi reveni să te iau acasă. Tu ai băgat bărbia în piept, ți-ai umflat obrăjorii cu tristețe, ți-ai lăsat privirea înspre bucățile de lego din mâinile tale mici şi ai început să plângi. Prima dată uşor, apoi în hohote.

Oricât am încercat să îți cer înțelegere şi încredere, nu ai acceptat nimic. Îți încordai muşchii de ciudă şi căutai disperat uşa spre casă. Ți-am promis că revin repede şi am ieşit aproape alergând din creşă. Ştii de ce? Nu pentru că am vrut să scap de tine ori să nu te mai aud, ci pentru că şi mie îmi tremura sufletul şi şuvoiul de lacrimi în colțurile ochilor.

Ajunsă acasă, ți-am auzit plânsul în continuare şi m-a răvăşit vinovăția. M-am simțit egoistă că am decis să te las câteva ore printre străini. Dar, mi-am dat seama apoi cum suntem noi doi conectați şi cum s-ar putea ca tu să simți şi nesiguranța şi triatețea mea. Aşa că, copil drag, m-aş aşezat la ferestră, mi-am împreunat mâinile şi mi-am imaginat o rază de lumină iubitoare între inima mea şi a ta. Ți-am transmis iubirea mea eternă, încrederea mea nemărginită.

Când am intrat în creşă, o oră mai târziu, te-am găsit la portița curții, cu lacrimi sclipitoare pe obraji, cu păru-ți castaniu strălucind în soare, cu mucişori sub nas. Plângeai dar erai şi vesel în acelaşi timp. Bineînțeles că am venit. Bineînțeles că a fost amuzantă joaca cu prietenii, bineînțeles că l-am adus şi pe tati, cum am promis.

În drum spre casă, ancorat cu iubire de mâinile noastre, ai mers încrezător dar obosit. Mi-ai spus că vrei şi mâine la creşă. Ne-am îmbrățişat de zeci de ori, am citit şi am stat în linişte amândoi. Eu cu gâmdurile mele, tu cu ale tale. Ai adormit repede. Acum, te privesc şi ascult cum respiri uşor şi ritmic. Am fost tristă şi eu azi. Nu m-aş despărți de tine vreodată dar ştiu că sunt o mamă mai bună şi mai răbdătoare când am puțin timp pentru mine. Te rog să ai încredere în mine şi mâine.

Cu iubire,

Mama

2 gânduri despre ”Când te las plângând la creşă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s