E ok să fii vulnerabilă, mami!

Nu ai făcut duş de alaltăieri. Îți simți îmbâcseala din piele şi din minte, îți imaginezi cum te strecori prin gaura cheii de la uşa băii. Te îmbeți cu nostalgia unei îmbăieri de jumătate de oră, în care te spălai de toate apăsările şi cicatricile de pe inimă.

Măcar de ai apuca să te speli pe dinți… Brațul drept ți-a amorțit, nici nu te mai doare. Sânul stâng ți-e împietrit şi te strânge pielea şi oboseala din el. Şubredă ca firul de păr ce-ți cade de pe scalp în fiecare clipă, muți cele cinci kilograme de viață la sânul dureros. Ah, ce uşurare… Acum, de-ar adormi o vreme. Cât să îți schimbi tricoul cu miros de lapte acru. Al tău lapte.

Îi priveşti ochii cum se închid uşor şi speri cu toată inima să te mai țină brațul cinci minute. Ai nevoie urgent la toaletă şi ți-e foame. Te întrebi în ce ordine să le iei. Care nevoie e prioritară? Simți cum trupul minuscul din brațele tale se relaxează dar mai aştepți cinci minute. Ațipeşti o clipă şi te trezeşti buimacă, ca după o beție de trei zile. Îl pui cu atenția pilotului în pătuț şi verifici obsesiv dacă nu există vreun risc de sufocare.

Porneşti babyphonul şi îl pui lângă duş. Ți se pare că auzi plânsete chiar dacă ştii că ai jumătate de oră la dispoziție. E ora patru şi tu abia acum te speli pe dinťi. Şi ce reuşită. Ai grijă să nu faci niciun zgomot, niciun pas greşit. Iei monitorul, te strecori pe lângã uşă ca o umbră şi speri să ai timp să te îmbraci. Stai aşa, ai uitat să mergi la toaletă. Scârțâie podeaua, ți se opreşte inima din ticăit. Ciuleşti urechile. Nimic. Arunci pe tine haine largi, de femei cu lipsă de somn şi fugi pe vârfuri în bucătărie.

Oh, şi ce dezordine te întâmpină. Farfuria soțului e pe masă, murdară. Cana de cafea la fel. Nu poți mânca până nu aduni puțin. Pe când eliberezi masa, se aude semnalul în babyphone. Ți se inundă mintea de neputință şi inima de disperare. Încerci să păcăleşti copilul cu o mângâiere ritmată pe burtică. Dar fără izbândă. Îl iei în brațe, deschizi frigiderul şi cazi mai tare în depresie. Vei mânca iar o pâine cu ceva. Cel mult un ou prăjit. Visezi la mâncăruri xolorate, dar cine să le facă?

Cu piciorul legeni cuibuşorul copilului în timp ce mănânci pâinea cu unt. Nu îi prea convine distanța dintre voi. Auzi pârțul şi ştii că masa ta s-a încheiat. Schimbi al nouălea scutec pe ziua de azi. Încerci să te joci puțin cu omulețul pe care ți l-ai dorit atât. Dar fierbi pe interior. Ai plânge la orice colț. Încerci să te motivezi. Funcționează un minut. Te întrebi cum ai ajuns atici. Credeai că bebeluşii dorm mult.

Legi copilul de tine cu o eşarfă nesfârşită şi pui şosetele soțului la spălat. Ai vorbi cu cineva dar cine ți-ar spune mai mult decât „Lasă că trece” sau „Trebuie să fii puternică”? Cine înțelege că eşti la pământ, epuizată, singură? Se învârte cheia în uşă. O, ce uşurare. Un alt om. Unul obosit. Vrei să îi spui toate ce-ți vin prin minte, că doar e singurul adult pe care-l vezi azi. Dar îți răspunde sec. Faceți repede baia bebeluşului, apoi te anunță că e seara băieților. Că doar e un meci important. Şi nu ai gătit nimic? Bine, îşi ia ceva pe drum. Tu adormi cu lacrimi de nefericire pe obraji şi cu fericirea în brațe.

Trei zile mai târziu, stând la masa din bucătărie, izbucneşti ca vulcanul Etna. Plângi în hohote, vrei să mori, nu ştii ce ai, eşti spartă în cioburi negre. Auzi un ‘linişteşte-te” şi din vulcan, te transformi în tsunami. Nu, nu mai poți. Acum e momentul să scoți tot. Tu ai nevoie de ajutor. ACUM. Tu ai o minte şi ai vrea sã nu ți se strice cu totul. Tu ai un suflet şi ai vrea să îți aminteşti că ai născut iubire. Şi ai vrea să te speli mai des. Să mănânci mai bine. Şi mai des. Ai vrea să fii îmbrățişată, sprijinită. Nu mai poți să te prefaci.

Îi citeşti pe chip stupefierea. Nu ştia că poți fi vulcan ori tsunami. Se gândeşte ce să îți zică dar ştie că orice vorbă va fi prea puțin. Copilul plânge, fața ți-e îngropată în lacrimi şi jale. Te întrebi iar cum ai ajuns aici. De la un vis atât de nobil – de a naşte un copil. Ştii că a înțeles când a luat copilul în brațe şi a comandat mâncare. Sau dacă o sună pe mama ta.

Tu te-ai eliberat! Ai explodat ca o butelie cu gaz pentru că ai adunat în tine toată neputința crezând că se dizolvă în iubirea maternă. Dar atenție, nu te încuia înapoi în depresie. Cere ajutor cu încredere şi insistență. Explică prin cuvinte că ți-e foame, sete, frică. Nimeni nu îți citeşte gândurile ori nevoile. Nu eşti datoare lumii cu puterea ta. E ok să ceri, să ai nevoie, să fii vulnerabilă. Ascultă-ți sufletul, mintea, trupul. Aşează-te la masa din bucătărie şi deschide robinetul.

Cu drag,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s