Amelia şi visul împlinit

Vorbea încet, nu voia să îşi trezească bebeluşul cuibărit în brațele ei. Noi, celelalte zeci de mame din încăperea cuprinsă de flăcările emoției sincere, ciuleam urechile până la cer ca să le ascultăm povestea. Ne vorbea despre naşterea fetiței sale şi despre cât au suferit amâdouă când, în locul simbiozei naturale, au fost despărțite de soartă, de aparate şi medici o lună întreagă. A născut prematur… Am amuțit toate. Îi simțeam lacrimile şi tremurul vocii la mine în suflet. Ah, cum nu îmi mai aminteam numele ei. Mie îmi povestise trauma într-un mesaj şi eu îi trecusem numele pe lista Atelierului. Iar privirea-mi stângace nu mă ajuta.

„Uitați-vă la ea cât e de liniştită. Amelia, vorbim despre tine, puişor”, ne-a străpuns vocea blândă a Tatianei. Am auzit imediat oftarea mamei mele în dreapta. Ştiam de ce. Şi noi avem o Amelia în suflete. Mi s-a expandat inima cât tot Universul şi am aplaudat-o pe Amelia cu toată iubirea posibilă. Toate am aplaudat. În acea clipă, mi s-a adeverit visul, mi s-a întrupat scopul într-un moment, într-un nume. Şi orice traumă şi frică s-a şters pentru totdeauna.

***

Învăluită de prezența atâtor femei miraculoase, m-am desprins de spațiu şi timp o vreme. M-am desprins chiar şi de mine. Colindam prin suflete deschise ca prin propria-mi casă, când o voce de bărbat bun a anunțat: „Închidem în cinci minute”. Am alergat hotărâtă după el şi, din capul scărilor, i-am câştigat încă două zeci de minute. Printre scaune şi mese de strâns, cineva m-a prins de mână şi mi-a spus: „Şi eu am fost un copil special„. I-am promis să îi scriu şi mare mi-a fost mirarea că era mamă de Amelia. Dar alt chip, altă poveste.

***

Îmi citea poveşti şi mă întorcea peste cap de zeci de ori în curtea bunicilor. Era simbolul meu de gravidă… A fost prima mea întâlnire empatică cu viața de mamă. Primul exemplu de autodezvoltare şi curiozitate, altruism şi echilibru. Mi-a vorbit prima oară de puterea minții şi schimbarea din gândurile noastre, de non–materialism şi curaj. După ce mj-am potilit tornada din piept şi copiii din pat, am sunat-o şi i-am mulțumit, i-am povestit, i-am promis. Am simțit cum trăia alături de mine pasiunea din visul devenit realitate. Era Amelia, mătuşa mea ce m-a învățat persevetența, optimismul.

Amelia, tu – bebeluşul din brațele ocrotitoare ale mamei tale, tu – copilaş al unui om special, tu – femeie nerăpusă de vremuri şi greutăți, îți mulțumesc că mi-ai împlinit chemarea şi ai unit suflete frumoase într-un Atelier de Mămicie.

Cu drag,

4 gânduri despre ”Amelia şi visul împlinit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s