O mamă pe întuneric

Când te țin de mână, simt prin căldura pielii tale încă de bebeluş cum ne conectăm, cum te orientezi prin mine şi te laşi încrezător în direcția mea. Însă, există un moment din timpul nostru în care eu mă încred în orientarea ta, în care îmi eşti dirijor fără să ştii. Fără să întrebi nimic. Fără să refuzi. Pe întuneric.

***

Îmi pregătesc în minte fiecare etapă, vizualizez momente, manipulez gânduri negative şi anxietăți, răsucindu-le ca pe o pereche de şosete la spălat, până storc din ele toată mizeria şi rămân numai cu albul pur, sincer. Pregătesc paşapoarte, genți cu olițe portabile, maşinuțe, cărți şi creioane. Hainele dorm pe marginea canapelei. Voi dormiți în patul nostru pentru patru. Mic-dejunul e pregătit în frigider. Casa e curată. În buzunarele gecilor, v-am vârât câte un bilet cu numărul meu de telefon. Mâine ne trezim la cinci. Plecăm la bunici. Doar noi trei. Pe întuneric.

***

Mi-e teamă să nu vă pierd printre oameni dar nu vă spun. Vă rog, în schimb, să vă lipiți de mine ca scaiul de pantaloni. Ți-am explicat ție, Eduard, cât de important e să stăm împreună într-un aeroport. Ne sunt verificate gențile, căruciorul, medicamentele, răbdarea, încrederea. Trecem de hop. Fac o poză cu telefonul ecranului cu informațiile zborului. Măresc absurd de mult poza. Poarta 13. Fug clipele şi ne trezim la lift. Eu nu văd butonul dar tu îl găseşti dintr-o mişcare. Uşa se deschide. Lumina din lift e prea moale. Nici nu apuc să-mi rostesc bine gândul că tu apeşi pe zero. Liftul coboară, uşa se deschide. Tu ai trei ani. Şi m-ai scos din întuneric.

***

Ghemuiți pe lățimea patului proaspăt cumpărat de bunici pentru noi – ca pentru nişte regi de-a dreptul – vă rostogoliți în somn ca acele de ceas. Mă mângâiați cu părul vostru nici moale, nici aspru. Picioarele îmi atârnă pe marginea patului îngust dar ale voastre sunt prea mici ca să atingă vreo margine. Termometrul, prietenul nostru de nădejde, doarme sub pernă. Vă întreceți în febră mai ceva ca maşinile de raliu. Scriu în tihnă, în ceas de noapte ca întotdeauna. M-a trezit alarma telefonului la ora două să-mi amintească de seringi cu medicamente, de termometre, de apă, de cât de norocoasä sunt, de faptul că iar am adormit la opt. Cu rimelul pe gene. Le-am făcut pe toate. Pe întuneric.

***

Ştiți, dragii mei, eu am trei ochii. Doi sunt mai slabi. Aşa s-au născut. Ei nu văd întotdeauna mâncarea căzută pe jos, piesele de lego de pe covor ori foaia de hârtie pe masa albă. Ori chiar pe voi, când îmi locuiți unghiurile moarte. De aceea, mi-am făcut un al treilea ochi. Puternic, nelimitat şi veşnic. Prin el văd iubirea din oameni, prin el scriu rânduri. Mă ajută să fiu mai mult, mai prezentă, mai empatică. Mi-a deschis lumea când v-am născut pe voi. Pe întuneric. Mi-a luminat labirintul de paşi când vă plimbam în miez de noapte. Pe întuneric. Iar acum, la capăt de an, mă duce pe-o cale tare interesantă. Mă urcă la cer şi mă scapă o clipă, îmi întăreşte curajul. Căci sufletul nu are limită. Nici pe-ntuneric.

Cu cel mai mare drag,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s