La noi se crede-n Moș

Înainte să fiu mamă, susțineam prosteşte că nu o să-mi încurajez copiii să creadă în vreun Moş. Ca să evit ziua în care vreun coleg de şcoală le va râde-n față, ruinându-le într-o clipă toată ideea de surpriză şi fantastic. Ca să nu simtă dezamăgirea. Ca să nu mă întrebe: „De ce ne-ai mințit, mami?”.

***

Şedeam pe un scăunel din lemn – făcut de un vecin priceput – în pocauțul multifuncțional al bunicilor mei. Rezemată de peretele sobei, mă uitam ba la televizor, ba la bunicul care se mai odihnea din când în când pe colțul patului, frământându-şi mâinile să le mai încălzească puțin. Îşi aşeza iar basca neagră ținând-o de cozoroc şi potrivind-o uşor dinspre stânga spre dreapta. Îşi punea vesta greoaie peste sfeatărul gri (poate tricotat de bunica) şi ieşea din nou pe uşa ce cântă acelaşi scârțâit şi astăzi.

Îmi strecuram privirea şubredă printre uşa ce se deschidea şi bunicul ce ieşea şi, nerăbdătoare, dădeam la o parte perdeaua din geamul uşii să mă asigur că nu ratez momentul. Când bunica deschidea deodată uşa târnațului cu brațul încărcat cu lemne, fugeam la loc pe scăunel şi o priveam cum le arunca rapid în tava de fier de la gura sobei, vârând unul sau două în foc. „Gata, am adus aşchițele pentru dimineață”, spunea ea suspinând uşurată.

Pe pragul de la chindă, pe covoraşul bordo cu ciucuri negri la margini, îmi aşezasem cizmulițele curățate şi boxălite sub îndrumarea bunicii. Pe lângă mica fereastră dinspre ocol, trecea bunicul fumând o țigară. Ascultam cum încuia poarta, cum îşi scutura papucii pe trepte, cum se descălța în târnaț şi cum îşi punea în cuier zobonul şi basca. Bunica întreba: „Ai încuiet uşea?”. El răspundea: „Am pus cheiea sus”. Era noapte, zăpadă, ajun de Sfântul Nicolae.

Observam cum li se încălzeau obrajii, cum li se linişteau mâinile şi cum li se luminau ochii. Se mai învârteau prin târnaț şi prin casă să aducă cina, întotdeauna în viteză pentru că, în afară de micul pocauț, nu aveam căldură altundeva. Dar ei nu simțeau ca mine frigul, fuseseră pe-afară toată ziua. După cină, trăgeam o fugă cu bunica la veceul din celălalt ocol. Ne spălam pe mâini în lovorul din târnaț şi ne lipeam direct de sobă, ca nişte nagneți. Simțeam cum mi se dezmorțea pielea, ca un burete strâns şi apoi lăsat din mână.

După cină, bunica se porni să aducă dunile din casa dinainte, când deodată strigă: „Tolvai Doamne, da’ ce-i aci’? Viniți reapide şi videți”! Inima-mi bătea în gât de emoție. Am sărit ca un arc şi într-o clipită m-am înfățişat la locul cu pricina. Cizmele mele, pline cu dulciuri şi ornate cu nelipsita jurdea. Ale bunicilor, pline cu legume şi… Carpați.

Mi s-a întipărit pe veci în suflet imaginea, reacțiile şi vorbele bunicilor mei din acea seară specială a vreunui an din ’90. Nu mai ştiu câte sau ce dulciuri am primit, dar văd şi acum jurdeaua şi pschetul de Carpați. Şi cum îmi saltă inima când îmi amintesc ce fericită eram că Moşul şi-a amintit şi de bunicii mei.

***

I-am ajutat să îşi curețe ghetele, apoi le-am aşezat în fața uşii de la intrare. Lângă pantofi, un pahar cu apă, un biscuite şi o scrisoare desenată de mânuțe inocente. De-abia i-am convins să nu doarmă lipiți de uşă, cu nasul în gaura cheii.

La şase dimineața, am muşcat din biscuite şi am băut apa. Apoi, am aşezat cadourile pe categorii de numere de papuci: 24 şi 25. Şi am găsit şi un cadou cu numele meu pe el. Vă povestesc mai târziu. Când s-au trezit, părea că au uitat de tot însă destul a fost să le dau un subtil indiciu că iar s-au lipit de uşa de la intrare.

I-am analizat bucurându-se de cadouri, însă am savurat pe deplin clipele lor de entuziasm, de exaltare, de nerăbdare, de mister, de întrebare. Momentele în care am închis şi am deschis uşa de la intrare. Căci până la urmă nu e vorba atât de cadouri, cât de poveste. Aşadar, am decis să îi las să se afunde în ea, cu riscul de a fi acuzată cândva că i-am păcălit. Am decis să-i dăm o şansă Moşului.

Cu drag,

Un gând despre ”La noi se crede-n Moș

  1. Qatawneh Amelia zice:

    Ai perfecta dreptate,povestea este imp..iar cadourile obligatoriu in ghetute!Imi amintesc de perioada adolescentei tale…..inainte cu o zi de Mos Nicolae,ai fost la cumparaturi cu mama ta ,dupa ce ati terminat evident ati trecut pe la noi,Voica entuziasmata de ce ti a cumparat pt Craciun(hainute),dulciuri pt brad,fructe,etc…Nu s a gandit ca trebuie sa lase ceva sa puna si in ghetute…..imi animtesc dezamagirea ta ca ghetutele tale au fost goale in noaptea de Mos Nicolae,iar pt mine a fost o lectie.indiferent de varsta copiilor mei nu v or gasii niciodata ghetutele goale in noaptea de Mos Nicolae!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s