Cum vorbim cu copiii noştri le schimbă creierul!

Uneori am impresia că undeva în mintea mea există un soi de mecanism din acela cu rotiță, cheiță şi ciocănel care-mi supraveghează numai şi numai copiii. Cu toate că ştiu până în măduva oaselor că fiecare copil este unic şi se dezvoltă în ritmul său, mă mai trezesc întrebându-mă: Oare vorbeşte cât trebuie? Oare e destul de înalt? Oare mănâncă destul? Oare e destul de sociabil pentru vârsta lui? De cele mai multe ori îmi pun o notă virtuală şi-mi reamintesc despre ce scriam câteva rânduri mai sus dar alteori, când râul gândurilor este prea rapid, mă surprind chiar comparându-mi băieții cu alți copii de vârsta lor sau chiar între ei. Robert a început să vorbească mai devreme decât Eduard, m-am surprins spunând nu o dată. Sunt convinsă că şi voi aveți câte un gând din acesta chiar dacă ştiți cu adevărat că a compara un măr cu o pară nu are niciun rost.

Mereu aud părinți îngrijorându-se sau temându-se că cei mici sunt prea mici iar cei mari sunt prea mari. Răscolindu-mi memoria câteva clipe, le mai dau câte un sfat (destinat şi mie totodată) să uite de comparații, reguli şi graficele pediatrilor şi să se concentreze la ceea ce pot face ei ca mentori ai dezvoltării copiilor – pe plan fizic, cognitiv, spiritual etc. Asta pentru că niciun copil nu se dezvoltă fără a fi expus la informații şi situații din care să învețe. Chiar şi dacă este un geniu în ADN-ul său. Aşadar, cred cu tărie că ghidarea noastră, a părinților, este trusa cu scule care porneşte şi deblochează mintea copilului ori de câte ori este nevoie. Ideal, cât mai constant şi des posibil (întotdeauna 😉!).

Haideți să trecem la subiectul concret al articolului, căci prea multă teorie plictiseşte şi cea mai vitează minte.

Sunt sigură că ați primit măcar o dată sfatul următor: Vorbeşte cu copilul tău cât mai mult, chiar de când eşti însărcinată! Sunt, de asemenea, sigură că ați vorbit şi cel mai probabil ați observat că cei mici sunt foarte receptivi, invățând prin imitație şi repetiție cu viteza luminii în primii doi-trei ani de viață. Ar putea învăța orice limbă. Şi ar putea-o învăța pe cât de corect, pe atât de stricat. Luați exemplul nostru: le-am transmis copiilor „noa-ul” arădean cu mare pasiune (smile).

Ce vreau să transmit este că există o diferență între câte cuvinte aude un copil dintr-o familie săracă şi un copil dintr-o familie înstărită până la trei ani. Diferența este de trei zeci de milioane de cuvinte! Am auzit de gapul acesta în vremea facultății dar nu i-am dat mare importanță. Că doar nu eram mamă. Conceptul de „diferență de trei zeci de milioane” a fost urmarea unui studiu amplu din anul 1995. Explicația pentru această diferență colosală este bazată pe educația, bunăstarea şi experiențele sociale ale părinților. După modelul: cine poate învăța (sau vorbi) cu burta goală?

Dar, spre marea mea bucurie, lucrurile stau puțin altfel în lumea în care Internetul este mai prezent în casele oamenilor decât legumele şi fructele. Nu e destul să le vorbim copiilor noştri, ci e musai-musai să îi şi ASCULTĂM! Pentru asta avem nevoie doar de empatie şi răbdare. Multă răbdare. De câte ori nu încearcă toddlerul să spună un cuvânt, începe cu prima silabă şi noi îl completăm imediat? De câte ori nu se bâlbâie Eduard (trei ani jumate) să îmi spună o idee iar eu îl descurajez cu un am auzit, am înțeles plin de oboseală şi egoism?

Să ştiți că nu vorbesc din imaginație. Este clar că trebuie să le vorbim copiilor. Da, din burtică. Dar, mai târziu, contează cel mai mult cum le vorbim. Un studiu recent al MIT a demonstrat că diferența în dezvoltarea creierului copiilor din diferite medii sociale se trage exact de la modul în care creăm conversații cu copiii noştri, de la felul cum îi ascultăm, cum îi lăsăm să se exprime. Pfff, în sfârşit, putem vorbi mai puțin!

Oamenii de ştiință de la MIT au înregistrat luni de zile (din zori până la apus) copii cu vârste între patru şi şase ani din diverse medii sociale, le-au numărat şi conparat cuvintele cu tehnologie complexă iar apoi le-au scanat creierul în timp ce ascultat poveşti. Rezultatul şi concluzia? Scanerele au arătat că în dezvoltarea cognitivă a copiilor nu contează atât de mult numărul de cuvinte pe care le spunem noi – adulți, ci mai degrabă numărul de conversații cu copiii noştri. Aplicabil şi în relaționarea dintre adulți, aş zice.

Mult mai multe detalii (inclusiv video) despre studiul în discuție găsiți în articolul:

How you talk to your child changes their brain

În concluzie, vă încurajez să lăsați casa vraişte, ciorba pe foc şi telefonul pierdut prin geantă, aşezați-vă pe podea lângă cei mici şi porniți o conversație. Despre păpuşi, pompieri, grădiniță, bunici, Marte… vedeți voi. Vă avertizez, tentația să vă ridicați în cinci minute este mare. Dar rezistați. Vorbiți. Întrebați. Ascultați. Nu costă nimic. Dar face o mare diferență în viața copiilor voştri.

Cu drag,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s