Sunt mamă şi spun NU dependenței!

Opriserăm la o farmacie dintr-un sat austriac din apropierea Vienei să cumpărăm un medicament care nu se găsea în România. Eram tare obosiți deşi nu era nici ora opt. Mai aveam ceva de mers până la Arad. Farmacia nu era încă deschisă dar am ieşit din maşină să ne bucurăm de răcoarea dinaintea toropelii unei zile de iulie. Nu eram singurii ce aşteptau să se facă ora opt. La câțiva paşi mai încolo, doi tineri cu piele vineție, slabi de vedeai prin ei, cu priviri bulbucate, păr rar şi mâini tremurânde, aşteptau anxioşi să se deschidă uşa farmaciei. Imaginea acelor oameni parcă scoşi din filme SF ne-a cutremurat pe toți, dar mai ales pe fratele meu, care pe atunci avea cinci ani. M-a privit bulversat şi abia după câteva minute a reuşit să scoată întrebarea: De ce arată aşa urât oamenii ăştia? I-am spus că erau bolnavi. Şi într-adevăr erau, dar nu de cancer sau diabet, ci de dependență de heroină. Aşteptau să primească doza de metadonă ca să mai poată trăi o zi. Drogul le luase corpul, creierul, emoțiile, totul. Erau legați pe veci de dependență.

Crescusem văzând oameni dependenți – de țigări, de alcool, de alți oameni – dar nu mi-am imaginat atunci, copil sau adolescentă fiind, că dependența ar putea ajunge la culmi devastatoare. Ştiam doar că acei oameni din viața mea fac lucruri ciudate pe care copiii nu aveau voie să le facă. Lucruri care le schimbau comportamentul şi care mă făceau, prin urmare, să fiu tristă. Am descoperit la şcoală ce este dependența, mai ales cea de droguri, şi mi-am făcut jurământ să nu pic pradă vreodată acestui monstru ce distruge vieți prin plăcere. Ce nu ştiam pe atunci este faptul că dependența nu se rezumă numai la alcool, țigări şi droguri, ci se ascunde în noi, peste noi, sub noi şi între noi.

Zilele trecute, mi-a fost invadat telefonul de ştiri despre dependența de tehnologie şi de Internet. Articole scrise de jurnalişti, psihologi şi mame, toți vorbind despre acelaşi lucru. Am citit, am recitit şi cuvintele lor m-au pus pe gânduri. Ceea ce a făcut lumea să sară în aer este faptul că Organizația Mondială a Sănătății (World Health Organisation) a inclus, recent, dependența de tehnologie în lista de dependențe comportamentale cu urmări grave asupra copiilor şi adulților deopotrivă, alături de toate cele amintite mai sus. Carevasăzică, atunci când ne trezim dimineața şi ne verificăm telefonul înainte de a-i zice bună dimineața soțului sau copilului, când stăm la masă cu familia şi toți aven privirea în telefoane sau tablete, când ne sare inima din piept pentru un comentariu primit pe Facebook, când relaxarea în familie este în fața televizorului, când preferăm să stăm în fața calculatorului decât să ne scoatem copilul în parc, înseamnă că suntem absolut dependenți! Şi vă mărturisesc că eu mă simt uneori pe marginea prăpastiei.

Cum recunoaştem dependența din viețile noastre?

Trebuie să conştientizăm, mai întâi de toate, că dependența de orice fel implică toate planurile vieții unei persoane: fizic, psihic, mintal, emoțional şi social. Orice comportament prin care o persoană îşi doreşte un lucru care îi oferă plăcere temporară ori un sentiment de descărcare sau relaxare, dar care are efecte negative asupra persoanei iar aceasta nu poate renunța la lucrul sau obiceiul în cauză în ciuda urmărilor negative, se numeşte dependență, explică dr. Gabor Maté într-un articol din Huffington Post. Faptul că nu vedem efectele negative ale comportamentului nostru astăzi, nu înseamnă că suntem liberi. La fel cum viciile afectează corpul, mintea şi sufletul nostru, aşa îi pot afecta şi pe copiii noştri.

Dependența poate fi legată de subsanțe ca alcoolul, nicotina, heroina sau cocaina, dar poate fi, pur şi simplu, legată de relații, sex, mâncare, jocuri de noroc, shopping, muncă, sporturi extreme sau INTERNET! Da, ați citit bine. Putem deveni dependenți de orice. Există o limită invizibilă, inodoră, insipidă şi intangibilă care desparte o trăire de o dependență. Ține numai de noi să o setăm, să ne autoevaluăm continuu şi să ne resetăm comportamentul dacă o depăşim. De-ar fi aşa simplu, gãndiți acum. Nu, este foarte greu. Iar acesta este motivul pentru care există psihologi, psihiatrii şi programe de recupere pentru persoane dependente. Există rezolvare.

Haideți să nu creştem copii dependenți

M-am cutremurat când am văzut cuvintele internet şi tehnologie alături de dependență. Păi nu ne punem noi bebeluşii în fața televizorului sau tabletei să stea cuminți o clipă? Nu le cumpărăm noi copilaşilor iPad-uri să aibă şi ei săracii? Nu le luăm noi SmartPhone la şapte ani pentru că toți ceilalți au? Nu le luăm noi Play Station ultimul model şi jocuri violente pentru că au jucat la Ikea şi le-a plăcut? Şi când stau ascunşi noaptea cu telefoanele sub plapumă şi chatuiesc până la trei dimineața fără ca noi să ştim? Noi nu am ajuns acolo, dar recunosc că mai deschid televizorul când nu fac față la tantrumurile celor doi prichindei şi am trăit clipe când toddler-ul nu mânca fără tabletă. Atunci am spus STOP şi am aruncat tableta într-un colț şi TV-ul este limitat. Dar am fost aproape.

Ştiu că nu îi putem ține departe de tehnologie, acest cuvânt descrie era în care trăim. Totuşi, de la informație şi comunicare rapidă şi nelimitată la ore petrecute cu mintea în TV, jocuri video, tabletă sau telefon, este o mare diferență. Trebuie să folosim noi tehnologia, nu ea pe noi! În plus, exemplul pe care îl dăm copiilor noştri este crucial. Dacă noi suntem dependenți, nu ni se va părea depăşit sau îngrijorător dacă copiii noştri preferă o oră la televizor decât una în parc. Cât de des vă verificați telefonul? Cât de activi sunteți pe Facebook? Cât timp stați la televizor? Dar copiii voştri? Ştiați că toate cele enumerate determină eliberarea dopaminei în creier asemenea unuei țigări sau a unei doze de cocaină?

Acum că ne-am lămurit cum este cu Internetul, telefoanele şi tabletele, să ne gândim şi la alte forme de dependență pe care le putem transmite copiilor noştri. Ce ziceți de mâncare? Ați observat cum într-o familie obezitatea se transmite? Surprinzător, în majoritatea cazurilor nu gena este cauza, ci poftele părinților. Un părinte dependent de dulciuri sau fast-food va pune în fața copilului său aceste otrăvuri. Dar ce ziceți de obsesia pentru cumpărături? Un părinte dependent de lucruri meteriale va transmite anxietate şi stres copilului său şi îl va învăța să le prețuiască pe acestea. Dar despre alcool sau țigări ce părere aveți? Credeți că un copil nu este curios de ce sunt interzise aceste lucruri pe care mama sau tatăl său le folosesc non-stop? Şi lista ar putea continua însă voi încheia cu cea mai importantă cauză a dependenţei

Trauma din copilărie stă la baza dependenței

Când am aflat că eram însărcinată cu primul meu copil, mi-am resetat instinctiv obiceiurile pentru că ştiam că un stil de viață nesănătos în sarcină poste avea efecte foarte grave asupra bebeluşului, chiar tragice. Tabacul, alcoolul, drogurile, medicamentele, mâncarea fast-food, stresul… toate aceste dependențe traumatizează copii nenăscuţi încă pentru că mamele nu pot renunța la adicțiile lor. Spre exemplu, copilul unei mame fumătoare primeşte de două ori mai puțin oxigen prin cordonul ombilical decât copilul unei mame nefumătoare. Acest lucru se poate testa de către medici şi moaşe cu aparatură modernă dar urmările nu le poate prezice nimeni. Mai grav, copilul unei mame dependente de heroină va intra în sevraj la naştere şi va fi injectat cu metadonă pentru a supraviețui. De ce ne punem copiii în pericol?

Nu doar trauma din sarcină duce la dependență, ci şi cea din copilărie. Mă refer la traume survenite în urma violenței din familie, neglijenței, abuzului sexual, lipsa sentimentului de iubire şi apreciere, accidente, decese, handicap fizic sau mintal, şi lista ar putea continua multe rânduri în jos. Psihologii şi medicii s-au pus de acord că la baza oricărei adicții stă o traumă, trăită mai ales în copilărie. Deoarece copilul abuzat, neglijat, neiubit, singur sau neintegrat nu poate să îşi explice ceea ce i se întâmplă şi consideră că suferă din cauza propriilor greşeli, va căuta un refugiu temporar, o plăcere, o scăpare. Cel mai adesea, le va găsi în lucruri puse la dispoziția lor de către anturaj şi societate, prin urmare, ajungând la dependență.

Mamă fiind, mă întreb în ce măsură pot eu să înlătur primejdiile şi traumele acestea din viața copiilor mei astfel încât să devină adulți liberi de dependențe? Cred ca esențial este să ne tratăm propriile adicții şi traume, să săpăm adânc în noi, să le găsim, să le acceptăm şi să le rezolvăm. Dar este o muncă anevoioasă şi nu ar trebui să ezităm să cerem ajutor. Aceasta este baza pe care le-o oferim copiilor noştri pentru a putea deveni adulți cu convingeri, valori şi obiceiuri sănătoase şi umane. Este datoria noastră să le oprim televizorul şi tableta, să îi învățăm ce este mâncarea adevărată, să fim exemplu bun, să îi iubim la infinit şi să petrecem cât mai mult timp împreună!

Pentru copii liberi şi fericiți,

Informațiile de mai sus sunt bazate pe opinii, experiențe şi cercetări personale. Nu sunt medic sau psiholog, ci o mamă preocupată de parenting sănătos şi moral. Dacă vă confruntați cu o situație din cele descrise în articol, vă rog contactați un specialist.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s