BAGAJUL de MATERNITATE: 12 pași pentru organizare rapidă şi eficientă

Povesteam, zilele trecute, cu o viitoare mămică despre cel mai important eveniment al vieții ei – nașterea primului său copil – și mi-a mărturisit că se simte copleșită de toată organizarea pe care trebuie să o facă. Burtica a luat deja proporții, multe mai sunt de făcut și timpul parcă zboară. Mi-am amintit atunci de perioada în care mă pregăteam și eu de nașterea lui Eduard. Era iarnă, frig și mi-era tot mai greu să mă mișc, ce să mai zic de organizat și cumpărături. Vroiam să scot totul de prin dulapuri, să curăț totul și să îmi pregătesc geanta de maternitate în doi timpi și trei mișcări. Da’ de unde… Mi-a luat ceva vreme.

Cu chiu, cu vai, m-am pus pe treabă, am compus o listă de lucruri necesare pentru maternitate și am început să îmi fac cumpărăturile. Cum sunt fană shopping online, am preferat să comand o parte din lucruri pe Amazon, cum ar fi geanta lui bebe, cămașa de naștere, absorbamte etc. În prima sarcină, nu am reușit să închid fermoarele genților până la 37 de săptămâni dar a doua oară, având deja experiență, am reușit să le pun lângă ușă prin săptămâna 33.

Pentru a vă fi alături în anevoiosul proces de organizare a bagajului pentru maternitate, iată câteva sugestii pe care le puteți folosi pentru a vă ușura munca de viitoare mămici!

1. Pregătiți două bagaje: pentru mami şi bebe

În mod normal, sejurul în maternitate durează aproximativ trei zile, astfel că un bagaj mediu – de tipul bagajului de mână din avion – este suficient pentru mamâ. Cea mai potrivită geantă ar fi una în care să puteți vedea rapid tot ce este în ea, fără să trebuiască să „săpați” după lucruri și să stricați toată organizarea.

Pentru bebe am ales o geantă de schimb de la Babymoov de mărime medie, compartimentată în mod util, special pentru excursii de o zi sau două. Micul bagaj cuprinde şi o aleză, o geantă termoizolată, o mini geantă pentru suzetă și multe buzunare pentru lucrușoare de omuleți. La cât de mititele sunt primele hăinuțe, au încăput toate în geantă. Am pus în bagajul meu doar o păturică.

2. Verificați cerințele maternității și adaptați lista

Unele spitale oferă toate cele necesare, de la scutece la salopete și de la absorbante la cămăși de naștere, deci tot ce trebuie să faci este să fii sigură că ai buletinul și soțul cu tine. Însă majoritatea maternităților oferă doar scutece, amborbante și medicamente, așa că ar fi util să verificați întrebați despre ce este inclus în planul de naștere. Adaptați lista la nevoile voastre și sunteți pregătite pentru cumpărături.

3. Shopping cu lista în mână

Dacă sunteți ca și mine și credeți că aveți o memorie destul de bună încât să nu faceți cumpărături cu lista în mână, vă sugerez să o luați totuși cu voi prin magazine. Nu trebuie să fie musai o listă pe hârtie, una în telefon este mult mai utilă și ușor de ajustat. Până la urmă, cine mai pleacă de acasă fără telefon? Lista vă va ajuta să mi cheltuiți bani pe lucruri de care nu aveți nevoie și să vă amintiți de cele trebuincioase.

3. Spălați și călcați hainele

Chiar dacă sunt noi, hainele ar trebui spălate și călcate, mai ales cele ce vor fi în contact direct cu pielea bebelușului. Nu sunt o mare fană a călcatului în general, dar cred că primele hăinuțe ar trebui să fie cât mai curate posibil. În plus, la cât de „șifonate” se simt mămicile după nașterea unui copil, sunt sigură că o pijama bine călcată mai ridică moralul.

4. Organizați toate lucrurile la vedere înainte să le împachetați

Cea mai ușoară metodă de organizare a unui bagaj este previzualizarea și apoi împachetarea. Așadar, așezați toate lucrurile pe categorii, verificați lista și apoi puneți-le în bagaj. Eu le-am organizat pe pat și am verificat lista de vreo o sută de ori până am decis să le pun în bagaje. Cred că am uitat să menționez că unul dintre simptomele sarcinii este nevoia de organizare și control, un simptom foarte greu suportat de bărbați.

5. Împachetați pe categorii și cu grijă

Când le așezați în bagaje, păstrați ordinea lucrurilor așa cum le-ați organizat la vedere. Body-urile în partea stângă, salopetele în dreapta, lucrușoarele mici în buzunare, știți ce vreau să spun. De asemenea, am descoperit că este foarte util să rulez hainele atunci când le pun în bagaj. Această metodă economisește spațiu iar lucrurile nu se vor șifona, dacă sunt rulate cu grijă.

6. Produse de igienă mici, în gentuțe transparente

Un lucru foarte util pe care l-am învățat când cercetam idei pentru organizarea primului meu bagaj de mom-to-be a fost despre gentuțele acelea trasparente de genul celor din aeroport. Sunt ieftine și puteți vedea ce conțin fără să cotrobăiți prin ele. Folosiți-le pentu produsele de îngrijire și alte lucrușoare. Vă vor salva ziua dacă capacul de la șampon nu a fost bine închis. Alegeți produse de igienă mici, atât cât aveți nevoie pentru trei zile. Puteți găsi produsele voastre preferate în ambajaje mai mici dar, în cazul în care nu le găsiți, puteți transfera puțin șampon, gel de duș sau cremă de mâini în sticluțe de voiaj.

7. Plănuiți lucrurile necesare pentru sala de naştere

Fie că vorbim de o naștere naturală sau de cezariană, acest eveniment aduce, fără îndoială, multă fericire dar și multă oboseală. Medicii și asistentele vor face kilometri în jurul vostru, vă spun din experiență. Ținând cont de faptul că nimeni nu se poate concentra prea mult pe aspecte precum hainele din geantă în acele momente, vă recomand să plănuiți cele necesare pentr naștere și să le puneți ultimele în bagajul de spital. Atât pentru bebe, cât și pentru voi. Astfel, veți știi exact ce și unde să căutați, fără să scoateți tot ce este în genți și fără stres.

8. Nu uitați de outfit-ul de plecare acasă

Când am ajuns la maternitate, aveam 67 de kilograme, trei zile mai târziu, aveam 60. Luați în considerare că după naștere veți arăta tot însărcinate dar cam ca prin săptămâna 20, așadar nu uitați să împachetați un rând de haine pentru ieșirea din maternitate. O pereche de pantaloni și un top de gravide de prin luna a patra ar trebui să vă vină bine. Puneți hainele pe fundul genții sau într-un compartiment separat pentru a le găsi rapid, mai ales dacă rugați pe altcineva să le caute.

9. Pregătiți pungi pentru hainele murdare

Vă imaginați cum vor arăta hainele după naștere și cele câteva zile din spital. Nu intru în mai multe detalii. Ca să evitați confuzia și accidentele, împachetați câteva pungi de material textil sau plastic în geantă și vârâți în ele tot ce a fost folosit deja. Vă va fi mai ușor să găsiți ce căutați. Recomand să folosiți plase diferite pentru bebe și pentru voi și să le trimiteți la spălat cât mai repede, ca să evitați petele acelea greu de scos.

10. Puneți bagajele aproape de ieşirea din casă

S-ar putea să fiți surprinse cât de rapid trebuie să plecați spre spital atunci când a venit momentul ca bebe să-și facă apariția. De asemenea, s-ar putea să nu fiți acasă și să trebuiască ca altcineva să vi le aducă la maternitate. Ținând cont de aceste scenarii, puneți gențile închise aproape de ușa de ieșire, cât mai vizibil posibil, ca oricine să le poată găsi ușor.

11. Faceți-i un sumar și viitorului tătic

Cum spuneam mai sus, cel mai probabil nu veți căra bagajele voi înșivă și există mari șanse să vă cotrobăie prin ele soțul, mama sau moaşele, în căutarea a cine ştie ce. Prin urmare, arătați-i și soțului ce aveți prin bagajje, explicați-i cum ați plănuit lucrurile și unde să le caute când vi s-a rupt apa dimineața la ora două. Sigur veți avea nevoie de ajutor și în spital, deci ar fi bine ca viitorul tătic să fie bine informat.

12. Păstrați în poșetă actele și un încărcător de telefon

S-ar putea ca sorocul să vă vină la birou sau la cumpărături, nimeni nu poate prezice exact. Fiți pregătite și puneți-vă actele și un încărcător de tekefon în poșetă, să nu rămâneți în pană dacă ajungeți singură la spital.

Tot ce vă mai rămâne de făcut este să vă bucurați de zilele de sarcină rămase până la marele moment. Bagajele sunt pregătite și nu vă va lipsi niciun lucru esenţțial dacă păstrați organizarea. Nimic nu este mai frustrant decât să îți trimiți soțul acasă să caute cămașa de naștere. Și nu uitați să pregătiți scaunul auto pentru ieșirea din spital!

Spor la împachetat,

Un gând despre ”BAGAJUL de MATERNITATE: 12 pași pentru organizare rapidă şi eficientă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s